Iuliana este specialistă în psihoterapie psihanalitică și are, mă gândesc, o experiență covârșitoare în domeniul relațiilor cu oamenii atinși de vulnerabilitate, fragilitate și imposibilitatea de a se asuma până la capăt (oare autoarea ar putea fi altfel decât pacienții săi?). Astfel ajung să vă scriu despre volum, că este puternic (deci autoarea, mai mult ca sigur, poate fi altfel), ca dovadă poezia ei, care nu este altceva decât o distanță asumată. “Distanța” autoarei este o confesiune traumatizantă și traumatizată. Iuliana Lungu are un discurs poetic dramatic și… subtil. Are treabă cu eșecurile care se adaugă distanței despre care am vorbit (“omul se / termină acolo / unde începe lumea.”)

Cu alte cuvinte are ce spune! Am pus semnul exclamării, deoarece, nu oricine face confesiune are ce spune, adică, are ce povesti despre om și despre umanitate. Și, mai ales despre umanitatea proprie “femeii”. (Am pus ghilimele cuvântului femeie din motive obscure și diverse. Mi-e foarte greu să accept acest cuvânt.) (Angela Marinescu)